Dacă eşti freelancer şi câştigi foarte bine, atunci e foarte posibil să ţi se pară atractivă coasta sudică a Franţei. Mai ales micul principat Monaco. Deşi e puţin probabil să nu ştii, e o zonă pentru oameni foarte bogaţi. Dar, poate că pentru o vreme te poţi “aclimatiza” în zonă. Până la urmă, distanţa este foarte mică şi te poţi stabili în Franţa iar interesul turistic să ţi-l manifeşti în Monaco.
Un strop de istorie
Principatul a devenit popular datorită casei regale şi celebrităţilor care locuiesc aici. Aproximativ 30% din populaţia principatului este formată din milionari, care la început au avut doar casă de vacanţă. Apoi s-au stabilit aici . Evident, ceea ce le place cel mai mult este înlesnirea financiară cu privire la impozite. Dincolo de asta, principatul este o mică bijuterie arhitectonică în stil Belle Epoque. Clima e blandă şi caldă iar porturile şi plajele atrag atenţia celor preocupaţi de originalitate. Zona este foarte populată, pentru cei câţiva km pătrați cât are ca suprafaţă. Cei interesaţi de istorie vor găsi subiecte din belşug în Monaco, pentru că regalitatea monegască are o istorie de mai bine de 850 de ani.
Uite cum arată câteva dintre hotelurile cele mai apreciate din inima micului principat:
Dacă îți place, fă-ți rezervare aici.
De văzut în Monaco
Dacă eşti în Monaco nu uita să vizitezi palatul princiar şi să vezi schimbarea gărzii. Mulţi turişti merg special la palat pentru a admira spectacolul oferit de schimbarea gărzii. Plajele atractive şi îngustele străduţe din oraşul vechi reprezintă alte lucruri care merită văzute în Monaco. Catedrala catolică este interesantă prin arhitectura sa iar circuitul de Formula 1 merită şi el o privire. Despre cazinou nu spunem prea multe, e şi aşa foarte celebru. La fel ca şi jocurile de noroc care se organizează aici fără sfârşit. Muzeul oceanografic şi cel de artă ar trebui văzute. Unul pentru că este spectaculos, iar celălalt pentru că îţi educa gustul pentru frumos. Într-o zi caldă şi însorită e numai bine să te odihneşti în grădinile exotice ale principatului. Şi da, te vei întâlni la tot pasul cu maşini opulente. Şi da, te poţi fotografia cu ele chiar dacă nu-ţi aparţin. Multe evenimente culturale anuale au loc aici şi Monaco se poate lăuda cu ele, pentru că merită. Alte detalii despre obiectivele turistice monegasce găsești aici.
Ce poţi face tu aici ca freelancer?
Poţi să lucrezi că asistent în diverse domenii pe lângă aceşti mulţi milionari. E relativ uşor să te documentezi on site şi să lucrezi la proiecte de turism, finanţe, evenimente, monden. Trebuie să înveţi să fii un bun negociator aşa încât să îţi poţi permite să trăieşti în lux, pentru că la început n-o să fie deloc uşor. Însă, merită să încerci. În cazul puţin probabil în care nu reuşeşti în Monaco, poţi încerca în Franţa, Italia, Spania. Desigur, dacă stăpâneşti limbile acestor țări.
Te poţi bucura de această mobilitate a zonei şi să o foloseşti în favoarea ta.
