Există percepţia printre persoanele de vârstă medie cum că ele sunt nepotrivite pentru activitatea de freelancing. Că nu sunt acceptate, că vor păţi şi pe platformele de freelancing aceleaşi lucruri pe care le păţesc în viaţa reală când se duc la firme să aplice pentru un job sau altul. Trebuie să subliniem că este vorba de o percepţie greşită. E adevărat că mulţi freelanceri sunt tineri, dar ăsta nu e un argument pentru neaceptarea celor de vârstă medie sau chiar a celor care sunt deja pensionari. Singurul criteriu de selecţie în freelancing este profesionalismul.
Haideţi să analizăm un pic situaţia şi să vedem de ce pare că tinerii apelează la freelancing mai mult decât ceilalţi.
- îşi asumă riscuri cu mai multă uşurinţă – tinerii sunt dispuşi să încerce ceva nou cu deschidere şi cu toată energia pe care o au. Ceilalţi sunt oarecum reticenţi, se gândesc că pot să nu reuşească din prima, în loc să gândească pozitiv.
- învaţă mai repede – este în firea lucrurilor ca atunci când eşti tânăr să ai capacitatea de a învăţa repede, mai ales dacă e vorba de lucruri care îţi plac. Dar asta nu înseamnă că ceilalţi nu pot învăţa. Sunt mulţi oameni care îşi descoperă pasiuni deosebite din care pot să scoată bani frumoşi chiar şi mai târziu în viaţă. Nu degeaba se spune “nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi”. Pentru orice vrei să începi, momentul potrivit este acum. Chiar acum când ţi-a venit inspiraţia. Acum ai energia necesară să-ţi pui visul în aplicare.
- sunt mai flexibili, mai dinamici – după 15-20 de muncă într-un anumit domeniu, începi să-ţi formezi stereotipuri, să crezi că deja le ştii pe toate şi că nu te mai poate impresiona nimic. Surprinzător e faptul că în orice zi a vieţii nostre putem învăţa lucruri utile de la toate persoanele din jurul nostru şi din toate situaţiile. Întrebarea e: avem ochi să vedem lucrurile astea? Dacă nu, atunci nu facem decât să pierdem enorm.
- văd portiţe spre reuşită acolo unde alţii nu văd decât uşi închise – e greu să dărâmi moral un om tânăr, chiar dacă ocazional şi ei mai au eşecuri. E o vorbă: “când ţi se închide o uşă, intră pe fereastră”! Exact aşa ar trebui să procedezi şi tu, indiferent ce vârstă ai. Când ştii că eşti făcut până la esenţă ca să lucrezi într-un anumit domeniu sau într-un anume fel, atunci trebuie să te aduni şi să lupţi pentru visul tău.
- nu au obligaţii şi pot să aloce mai mult timp muncii – când ai familie ai implicit o mulţime de treburi care îţi consumă din timpul pe care l-ai putea petrece muncind şi făcând bani. Dar nu este neapărat un impediment, pentru că poţi să-ţi faci un program ireproşabil şi să aloci timp pentru toate lucrurile importante din viaţa ta.
Vezi aşadar că a fii tânăr nu are o legătură directă cu vârsta fizică pe care o ai. Are legătură cu profunzimea fiinţei tale. Tu vrei să îmbătrâneşti înainte de vreme? Vrei să-ţi plângi de milă în sărăcie în loc să faci ceva aşa încât să duci o viaţă frumoasă? Vrei să fii reticent şi pesimist şi să dai cu piciorul oportunităţilor care ţi se ivesc?
Ai ocazia să schimbi toate aceste lucruri!
Dacă simţi că e prea grea această transformare ca s-o faci de unul singur, cere ajutor.
Suntem aici pentru tine.