Zici că vrei să fii eficient?

Bineînţeles că vrei! Însă e mai simplu de spus decât de făcut. Ai tu idee cam ce ar trebui să faci ca să meargă totul strună însă… e aşa bine să te trezeşti mai târziu, să stai în pijama când lucrezi şi să nu mai fie nevoie să aşezi hârtiile prin bibliorafturi! Atenţie, nu confunda libertatea cu ineficienţa! Dacă vrei să câştigi bani, trebuie să înţelegi că e nevoie să te pui cu burta pe treabă!

Hai să limpezim un pic lucrurile:

  • fă-ţi un program de lucru, măcar în principiu – specialiştii spun că ţi-ar fi mai uşor să lucrezi dacă ai împărţi totul pe categorii de task-uri: proiectul propriu zis, actualizările (adică să te pui la curent cu ce e nou în domeniul tău) şi corespondenţa & alte task-uri administrative. 
  • separă munca de treburile personale – uneori o problemă personală te bruiază cu totul. E important să acorzi atenţie amândorura, însă niciodată să nu le amesteci, pentru că nu te vei putea concentra şi eficienţa ta va fi la pământ.
  • confortul este cheia – locul în care lucrezi trebuie să fie confortul la superlativ pentru tine. Să ai totul la îndemână, să te îndemne la creativitate, să te susţină în efortul pe care îl ai de făcut în fiecare zi. O să râzi, dar nici măcar îmbrăcămintea nu trebuie neglijată. Dacă tu munceşti cel mai bine încălţat în papuci de pluş, atunci aşa să fie! Confortul naşte eficienţa – nu-l neglija!
  • rămâi la curent cu noutăţile – poate că eşti tu bun în munca ta, dar dacă nu te pui la curent cu noutăţile, o să rămâi rapid în urmă. Rezervă-ţi timp pentru a învăţa lucruri noi şi o să vezi cât de câştigat vei fi!

O să vezi că dacă totul e pus în ordine, va merge bine atât munca ta cât şi viaţa personală. Vei descoperi un echilibru pe care, poate, până acum nu l-ai avut niciodată. Şi îndată ce vei scăpa de grija banilor, vei trăi un sentiment nou, de confort, de împlinire… Hai recunoaşte, chiar poţi fi fericit! Depinde de tine cât de mult vrei şi poţi să investeşti pentru a ajunge acolo.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.