Scapă de procrastinare în 7 paşi practici. Hai să vezi care sunt aceștia

Ţi se întâmplă şi ţie să fii copleşit de treburi, care mai de care mai urgente şi mai importante, şi în loc să te apuci să faci ceva, tot amâni startul? Astfel de situaţii pot fi ocazionale, ni se întâmplă tuturor. Dar dacă ţi se întâmplă frecvent să vrei să amâni totul, să nu faci nimic sau să faci orice altceva decât ce trebuie, atunci suferi şi tu de procrastinare. Adică amânare constantă, cu scuze pregătite şi cu stare de vinovăţie, care te conduce în braţele ineficienţei totale. Fereşte-te să faci aşa ceva, pentru că îţi va fi foarte greu să ieşi din “văgăuna ineficienţei”. În momentul prezent contează mai puţin ce anume te-a făcut să ajungi aici, contează mai mult ce ai de făcut ca să ieşi din această situaţie.

Procrastinare Strategia 3-1-3 

3 activităţi preliminare urgente

  1. Fă o listă cu tot ce ai de făcut – s-ar putea să fie dificil să-ţi aminteşti tot ce ai de făcut dacă procrastinarea este prezentă în viaţa ta de ceva vreme. E posibil să dureze câteva zile, dar după ce ai toată lista de lucruri pe care trebuie să le faci, treci la pasul următor.
  2. Sorteaz-o după importanță şi urgenţă – într-o primă fază s-ar putea să ţi se pară că e un haos. Şi cam aşa e! Dar încearcă să analizezi un pic fiecare treabă în parte şi să înţelegi cum trebuie să te raportezi la ea. Treptat se vor decanta lucrurile şi vei vedea clar ce anume trebuie să faci.
  3. Vezi cât poţi să lucrezi/rezolvi din fiecare zi de zi – Nu-ţi propune să rezolvi totul într-o singură zi, pentru că nu vei reuşi şi te vei alege cu o doză mare de frustrare.

 

Acordă-ţi un mic premiu pentru fiecare etapă rezolvată – ai făcut câţiva paşi importanţi pe calea recuperării din procrastinare? Foarte bine. Acordă-ţi un mic premiu – ia o pauză scurtă, fă ceva ce-ţi place. Ca să-ţi mai încarci bateriile. După aceea, înapoi la muncă!

3 aspecte organizatorice

  1. După ce mai scapi de aglomerare, organizează-te eficient – sunt multe aplicaţii care au ca scop urmărirea eficienţei zilnice. Încearcă şi tu măcar una dintre aceste aplicaţii (ex. Time Doctor). O să vezi că ajungi la concluzii interesante. Vor reprezenta pentru tine factori motivatori.
  2. Ţine-te de listele zilnice de treburi – începe cu cele mai dificile! Să nu revii la vechile obiceiuri de a amâna lucrurile care nu-ţi plac. Dacă sesizezi aşa ceva, începe ziua lucrând la ele. Scapi de “junghiul din coastă” şi ziua o să-ţi fie mai frumoasă.
  3. Monitorizează tot ce faci / ce mai e de făcut – E bine ca zi de zi să ştii ce ai de făcut, indiferent care este natura treburilor pe care le ai de făcut. Dacă e vorba de o activitate de serviciu, încadrează-te în programul alocat serviciului. Dacă e ceva personal sau de familie încadrează-te în timpul aşa zis “liber”. Încearcă pentru aceasta Asana sau Trello. 

 

E bine să nu amesteci lucrurile şi să eviți multitasking-ul. Numai după ce devii expert în eficiență vei putea jongla cu aşa ceva. Până atunci, trebuie să ajungi eficient şi procrastinarea să fii rămas undeva în trecut. Ce zici, ţi se pare greu? Anunţă-ne dacă ai aplicat această strategie şi dacă a funcţionat pentru tine. Spor!

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.