Ai lucrat mulţi ani în învăţământ şi îţi place să lucrezi cu tinerii? Eşti pensionar şi vrei să te păstrezi activ în timp ce scoţi şi nişte bani în plus? Poţi să foloseşti experienţa didactică pe care o ai prin acordarea de meditaţii online. Ştim că a fost o întreagă discuţie legată de meditaţii şi de banii pe care unii profesori îi încasau fără ca statul să ştie şi să impoziteze acele sume. O vreme profesorii meditatori au fost priviţi ca nişte infractori şi mulţi au renunţat la această activitate, chiar daca nu o făceau numai motivaţi de bani ci şi din mare pasiune pentru munca lor. Statul a reuşit să legalizeze meditaţiile pe care le poţi acorda folosind statutul de freelancer, adică statutul de muncă independentă de acasă.
Cum se întâmplă asta? E foarte simplu:
- te înscrii pe o platformă online ca meditator
- îţi găseşti elevul potrivit în funcţie de specializarea ta şi de dorinţa elevului de a se perfecţiona
- stabiliţi un program săptămânal, un mod de lucru (online via Skype, de exemplu)
- lună de lună elevul (sau părinţii lui dacă acesta este minor) va achita în cont bancar contravaloarea serviciului de meditaţie pe care îl furnizezi
- de fiecare dată când primeşti bani, păstrezi o chitanţă sau dovada de primire şi o pui cu grijă într-un dosar
- la începutul anului următor aduni toate sumele câştigate din meditaţii şi completezi un formular de impozitare în care declari pe proprie răspundere care este situaţia
- în câteva săptămâni de la depunerea formularului statul îţi trimite o decizie de impunere pe care o achiţi (păstrezi dovada plaţii)
- în felul ăsta totul se desfăşoară în mod legal iar tu ai avantajele pe care le are o persoană care prestează servicii independente
Sunt mai multe platforme româneşti pentru meditaţii pe care te poţi înscrie dar dacă ştii foarte bine limbi străine, nu te opreşte nimeni să îţi extinzi “piaţa”. Diferenţa este că dacă foloseşti o platformă străină, atunci când faci declaraţia de impozitare va trebui să foloseşti alt formular (eventual să faci conversia din valută în lei). Consultă pagina ANAF dacă vrei să te lămureşti în privinţa formularelor de impozitare. În rest totul depinde de dragostea ta pentru copii şi pentru cunoaştere.
Eşti gata să încerci meditaţiile online?