Eşti freelancer şi trăieşti din scris? Ţi se va întâmpla uneori să nu ai inspiraţie, dar nu te panica. Până la un punct este un proces normal, pentru că uzezi de ea în fiecare zi. Chiar dacă de obicei ai o mulţime de idei, cu vremea, pe unele le foloseşti, pe altele le uiţi (dacă nu le notezi) iar la altele renunţi. Notează conştiincios toate ideile pe care le consideri bune într-un carneţel sau într-un fişier. În felul ăsta, de câte ori ţi-e greu, ideile notate deja îţi vor fi de mare ajutor.
Hai să-ţi spunem ce altceva ar putea să-ţi fie de ajutor:
- schimbă locul în care munceşti – dacă lucrezi mereu în acelaşi loc, chiar ar fi surprinzător să nu ajungi la plictis şi blazare. Poate n-ai auzit, dar şi pe la noi s-au înfiinţat “hub-uri”. Ce e ăsta? Un fel de birou mai neconvenţional în care se adună diverşi freelanceri. Ocazional ţi-ar prinde şi ţie bine să le faci o vizită.
- odihneşte-te, relaxează-te şi socializează – dacă nu te odihneşti bine, nu îţi iei concediu niciodată, e doar o problemă de timp până când vei ceda. Dacă nu te preocupă condiţia ta fizică (scrisul te ţine mult timp pe scaun) îţi pierzi tonusul. Nu socializezi? Consecinţa implicită e că inspiraţia seacă, pentru că nu mai are din ce situaţii noi să se hrănească!
- evaluează cât mai exact cauza lipsei de inspiraţie – care sunt lucrurile pe care trebuie să le schimbi? Poate că ai epuizat tot ce aveai de spus într-un anumit domeniu al scrisului şi e momentul să treci la altul.
Îmbrăţişează schimbarea ca pe ceva normal şi de mare ajutor pentru cariera ta. A fi freelancer înseamnă să performezi non-stop şi asta exercită presiune asupra ta. Înţelege situaţia în care te afli, evalueaz-o cât mai exact şi fă pasul următor: schimbă acel ceva care te-a dus la lipsa de inspiraţie. Merită să spunem că uneori lipsa de inspiraţie e doar ceva pasager, trece de la sine. Alteori implică o criză mai profundă.
Tu ce fel de criză de inspiraţie ai?