Da, cunoaştem sentimentul! Nu eşti singurul care a greşit, aşa că nu e cazul să cazi în depresie din cauza asta. Ideal ar fi, desigur, să nu greşim niciodată, dar cum lumea în care trăim este departe de a fi ideală, se întâmplă să o mai dăm şi în bară. Dacă ai fi fost mai bine informat, în mod sigur deciziile tale ar fi fost altele şi n-ai fi avut acest eşec. Important este să nu-ţi faci un obicei din a greşi. Restul vine de la sine…

Hai să-ţi spunem la ce să fii atent de acum înainte:

  • atunci când licitezi pentru un proiect, nu-ţi pune tarife mici. Aşa o să se vadă de la o poştă cât de disperat eşti să câştigi nişte bani şi dai dovadă de neprofesionalism. Fixează-ţi un tarif corect şi păstrează-l. Poţi să mai variezi ocazional, în funcţie de cât de mult îţi place un proiect însă nu trebuie să ajungi la o catastrofă de tarif.
  • atunci când ai dubii în privinţa unui client, verifică-l cu atenţie. Nu te implica într-un proiect fără să ştii cu cine lucrezi şi dacă este o treabă serioasă.
  • când ai mai mulţi bani în buzunar eşti tentat să cheltuieşti mai mult şi în felul ăsta poţi să rămâi fără bani de taxe şi impozite. Sigur că nu e o fericire să completezi formulare şi să-ţi baţi capul, dar activitatea asta vine la pachet cu freelancing-ul!
  • nu uita să ceri recomandări şi să-ţi completezi portofoliul - dacă nu faci asta înseamnă să te privezi de rezultatele muncii tale.
  • nu te limita numai la ceea ce ştii în acest moment - după ce vei activa o vreme ca freelancer vei avea tendinţa să te cantonezi pe segmentul tău de activitate. Dacă adaugi la asta şi intervalele în care nu primeşti de lucru îţi dai seama că nu e chiar bine. Învaţă lucruri noi şi asumă-ţi riscuri! Unele vor merge, altele nu. Ca în viaţă! Dar cu ce te ajută dacă trăieşti şi lucrezi cu teama de eşec?
  • câteodată e mai bine pentru tine să spui NU. Cunoaşte-ţi drepturile ca freelancer şi atunci când e mai bine pentru tine, refuză un client sau un proiect. Nu te obligă nimeni să accepţi!
  • fii atent la contracte şi facturi - e foarte important să le ţii evidenţa, altfel nu ştii ce ai de făcut şi pe ce se duc banii.
  • păstrează legătura cu foştii clienţi, pentru că ei te cunosc şi poţi să mai primeşti de la ei şi alte proiecte. Păstrează legătura şi cu alţi freelanceri. Chiar dacă acum nu-ţi dai seama cât de valoroase pot fi aceste legături, e important să investeşti în ele.

Acum că eşti mai bine informat fă-ţi un plan de acţiune şi ţine-te de el. Dacă doar îl faci fără să-i dai şi importanţa cuvenită, degeaba l-ai mai facut. Aplică ce-ai învăţat dacă vrei să-ţi meargă bine. Scopul nostru este să te ajutăm să devi un freelancer de succes.

Şi tu vrei acelaşi lucru, nu-i aşa?

 

Comentează şi tu

comentarii