Dacă lucrezi deja ca freelancer de câteva luni ai observat că ocazional veniturile obţinute variază. Uneori mai mult, alteori mai puţin. Însă e suficient cât să te pună puţin pe gânduri şi să-ţi doreşti ca aceste venituri să fie constante. Şi atunci, ce ai de făcut? Depinde de cum îţi organizezi activitatea şi de clienţii pe care îi ai. Ideal ar fi să ai câţiva clienţi mari, care să tot revină la tine cu proiecte importante şi “printre picături” să mai lucrezi şi la proiecte mai mici. O să zici că mai bine te concentrezi pe cele mari, dar nici venitul obţinut din cele mici nu e de neglijat. Chiar îţi pot asigura constanţa financiară. În mediul virtual sunt reguli foarte dinamice şi trebuie să ai capacitatea de a te adapta rapid la schimbări, trebuie să poţi jongla cu mai mulţi clienţi şi tot felul de reguli. Nu e chiar simplu, trebuie să recunoaştem, însă dacă alţii pot, sigur poţi şi tu.
Hai să recapitulăm ce ar trebui să faci:
- să ai proiecte mari de la clienţi constanţi sau cu care ai mai lucrat
- ocazional să mai accepţi şi proiecte mici
- să îţi organizezi foarte bine activitatea aşa încât să îţi poţi respecta termenele de predare şi să gestionezi foarte bine banii
- să faci planuri pe care să le respecţi (profesionale şi personale)
- să comunici bine cu clienţii tăi aşa încât să-i încurajezi să revină la tine
- să îţi promovezi munca pe toate căile pe care le cunoşti şi să mai înveţi şi altele
- să înveţi să fii dinamic şi flexibil, pentru că tehnologiile, oamenii şi situaţiile se pot schimba uneori peste noapte
- să iei lucrurile aşa cum vin - uneori mai uşor, alteori mai greu - fără să te pierzi în îngrijorări
Dacă eşti la început de drum şi ai un singur client sau ai mai mulţi dar sunt nesiguri, încearcă să îţi mai găseşti şi alţii. Dacă doar aştepţi să ţi se întâmple lucruri bune pentru că eşti de părere că le meriţi, s-ar putea să aştepţi mult şi bine. Cheia succesului este acţiunea atent planificată, nu statul în expectativă. Aşa că hai la treabă!
Munceşte cu spor, gestionează bine banii şi deschide drumuri noi pentru mica ta afacere de freelancing.
Îţi urăm succes!