Dacă lucrezi ca freelancer de ceva vreme şi ai şi personalitate juridică (adică funcţionezi ca o mică firmă) ţi-ai dat deja seama că durata unei zile de muncă trebuie împărţită între munca efectivă şi activităţile ajutătoare. Acestea din urmă sunt contabilitatea, blogging-ul, învăţarea şi marketingul.

Ca să înţeleagă toată lumea cum stau lucrurile, le vom analiza pe rând.

  • Contabilitatea - e foarte important să ştii exact cum stai din punct de vedere financiar. Adică e necesar să monitorizezi sumele încasate pe lucrările făcute, să plăteşti impozitele la stat, să emiţi facturi clienţilor, să fii la zi cu facturile către furnizori şi să nu rămâi niciodată descoperit financiar - nici măcar atunci când se întâmplă să întârzie vreun client cu plata. Dacă ai activităţi multe şi complexe, cel mai sănătos este să-ţi angajezi un contabil. Sunt mulţi care îşi oferă serviciile pe sume mici.
  • Blogging-ul - îţi poate aduce noi clienţi, însă îţi consumă timp în fiecare zi. Dacă vrei să ai un blog business înseamnă să investeşti destul de mult timp în scris, actualizări software, moderarea comentariilor. Blogul ajută afacerea ta de freelancing numai dacă este păstrat mereu la zi.
  • Învăţarea - e obligatoriu să aloci timp învăţării de lucruri noi. Dacă eşti freelancer şi noutăţile din domeniul tău te depăşesc înseamnă să fii marginalizat, să nu mai poţi lua proiecte sau să ajungi să câştigi puţin. Ţine pasul cu noutăţile, învaţă tot ce ţine de domeniul tău dar şi de domeniile înrudite. Unele proiecte din care se câştigă foarte bine sunt complexe şi e binevenită cunoaşterea domeniilor tangente.
  • Marketingul - iată alt lucru fără de care nu te poţi descurca în lumea freelancingului. Oricât de frumoase şi de îndelungate ar fi unele proiecte, tot se termină. Şi trebuie să cauţi altele din care să-ţi asiguri veniturile. Construieşte-ţi relaţii şi reţele de cunoştinţe, pas cu pas, aşa încât să poţi apela la ele atunci când ai mare nevoie. Există perioade când jumătate din timpul tău activ va fi alocat căutării de noi proiecte.  

Sunt mulţi freelanceri foarte buni în domeniul lor de activitate dar care nu sunt în stare să-şi gestioneze banii, sunt ineficienţi când vine vorba de căutarea unor proiecte noi, nu construiesc relaţii cu clienţii sau cu alţi freelanceri şi nu ţin pasul cu noutăţile. Astfel de persoane nu-s decât pasagere în lumea freelancerilor de top.

TU trebuie să fii diferit. TU trebuie să excelezi la toate cele 4 categorii de activităţi enumerate mai sus.

Spor!

Comentează şi tu

comentarii