Hârțogăraie, legi, paragrafe, calcule… numai enumerându-le și te apucă durerea de cap. Realizezi că nu te vei putea concentra la munca ta dacă tot timpul va trebui să te gândeşti şi la asta. Dar sunt soluţii, iată-le mai jos.

Insuficienta cunoaştere a aspectelor financiare/legale
Munca în regim de freelancer presupune să cunoşti tot felul de lucruri, inclusiv de natură financiar-contabilă sau legislativă. Dacă nu le cunoşti, rişti să ai necazuri. Ca să-ţi primeşti banii munciţi trebuie să ai cunoştinţe minimale despre bănci, comisioane şi tranzacţii online. Dacă nu ştii ceva contabilitate o să-ţi dai repede seama că nu ai cum să creşti ca freelancer şi să ai o mică afacere numai a ta. Dacă nu ştii ce legi guvernează munca ta rişti să te trezeşti cu amenzi şi penalizări pentru impozite neplătite la timp. Chiar dacă nu e o plăcere, trebuie să te pui la punct cu toate aceste aspecte aşa încât să poţi lucra cu ele în mod curent. Dacă apar actualizări şi modificări ale unor legi sau regulamente care afectează munca ta, e bine să le cunoşti. Dacă efectiv nu te pricepi sau vrei să te poţi concentra pe activităţile aducătoare de bani, presupune să lucrezi cu contabili şi consilieri juridici. Contra cost, evident.

Incapacitatea de a gestiona mai multe treburi în acelaşi timp
Când lucrezi că freelancer trebuie să fii un mic Napoleon. Ştii că se spune că fostul împărat francez avea capacitatea de a face mai multe lucruri în acelaşi timp. Cam aşa trebuie să fii şi tu. S-ar putea ca la început să ţi se pară foarte greu, dar e o abilitate care se poate învaţa. Nu prea ai cum să-ţi cauţi un colaborator sau să angajezi pe cineva să facă task-urile care ţie nu-ţi plac sau simţi că te bruiază de la activităţile plăcute. Mai ales la început în freelancing, va trebui să le descurci singur pe toate, să înveţi să jonglezi cu priorităţile, clienţii şi pretenţiile fiecăruia, să poţi trece de la un tip de muncă la altul, etc.

Pentru asta e necesară o foarte bună organizare (planuri ale activităţii pentru fiecare zi de muncă, sortarea urgenţelor, etc.), capacitate de concentrare şi eficiență pe durate îndelungate (unele proiecte sunt de lungă durată, altele trebuie terminate repede după care te poţi odihni, etc.). E nevoie de o foarte bună adaptare la situaţie şi la munca pe care trebuie să o depui.

Dacă vrei să știi mai multe despre freelancing sub toate aspectele și cum poți să reușești, am realizat un ghid special care te poate ajuta. Vezi aici despre ce anume e vorba. 

Comentează şi tu

comentarii