Săptămâna trecută am discutat despre alegerea nișei și cât de important este acest pas pentru întreg proiectul. Dacă nișa pe care o alegi este interesantă pentru tine și te pasionează, atunci ai făcut o alegere bună și cu siguranță vei avea ce scrie în acel domeniu. Mă gândesc că ai avut timp suficient până acum să alegi nișa în care vrei să activezi, iar dacă abia ai început să urmărești blogul, nu este nicio problemă. Alocă-ți timpul necesar pentru a alege nișa iar mai apoi revino la acest articol.

Astăzi vom discuta puțin mai mult despre alegerea unui domeniu web pe care să îl alegi pentru blogul tău. La fel cum avem și noi biroupeplaja.ro, va trebui să alegi ceva într-un format similar. Înainte de a-ți recomanda câteva unelte pentru acest pas, vreau să nu uităm puțin la câteva aspecte de luat în considerare înainte de a alege un domeniu web pentru blog:

Extensia domeniului

Extensia domeniului este partea care urmează după punct. În cazul blogului nostru, extensia este .ro și reprezintă țara pentru care a fost înregistrat domeniul. Dar nu suntem limitați doar la aceasta, ci putem să alegem și alte tipuri de extensii. Pentru a fi mai ușor să le identificăm, hai să le așezăm pe categorii:

  • Top-Level Domain(TLD) - cel mai popular din această categorie este .com dar mai sunt și altele precum .net .biz .org .edu sau .info pe care cu siguranță le-ați mai întâlnit.
  • Regionale - acestea fac referire la țara în care a fost înregistrat domeniul și de regulă este un indicator pentru a înțelege către ce audiență vrea acel site să-și transmită informația. Dacă este .ro este pentru România, dacă este .md este pentru Moldova iar dacă este .co.uk sau .de este pentru Marea Britanie, respectiv Germania. De obicei acești termeni sunt intuitivi.
  • Alte extensii. Dacă nu găsești nimic liber pentru primele categorii, poți oricând să încerci să înregistrezi un domeniu de genul: .club .me .guru .blog .online .solutions .news sau multe altele pe care le puteți găsi și pe GoDaddy

În mod normal este bine ca pentru un blog în limba română să ai extensia .ro dar nu este nicio greșeală dacă folosești alte extensii. Dacă nu mai este disponibil .ro sau .com poți alege și un domeniu .xyz sau .eu iar în felul acesta poți fi creativ șă să găsești un joc de cuvinte interesant cum ar fi adri.an pentru un blog personal.

Audiența blogului, cărui public vrei să îi comunici?

Dacă te gândești să îți alegi un domeniu .ro iar publicul tău să fie vorbitor de limba română, să știi că nu greșești cu nimic. Comerțul electronic este ok și în România, mai ales că în momentul de față, conform graficului de la Eurostat, doar 2 din 10 români cumpără online. Poate observi faptul că suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană, pentru mulți acest lucru este rău dar de fapt este un avantaj extraordinar. La un moment dat vei ajunge o autoritate în nișa ta și imaginează-ți cât de bine îți va merge atunci când 50% din români vor cumpăra online.

Sursă: ecommercenews.eu

De asemenea, nu este neapărat să îți faci un blog de nișă pentru publicul din România. Dacă știi engleza sau orice altă limbă de circulație internațională îți recomand să îți încerci șansele și în alte piețe. Avantajul piețelor emergente este că ai șansa să te faci cunoscut și să devii o autoritate mult mai repede.

Dar pe de altă parte, gândește-te la că SUA are o populație de 318 milioane de locuitori, Marea Britanie are 64 de milioane, Germania are 80 de milioane iar Spania 46 de milioane. E suficient să știi engleza, dar dacă știi germana sau spaniola e și mai bine. Dacă te uiți în graficul de mai sus vei înțelege ce înseamnă comerțul online în aceste țări și s-ar putea să nu mai fie nevoie să fii o autoritate în domeniu pentru a face bani. Pentru un marketer online din SUA e foarte puțin dacă câștigă $1000 pe lună, dar pentru un român se poate să fie mult prea bine. Așa că nu cred că te va deranja să câștigi ca un sărac în SUA și să trăiești ca un bogat în România.

Deci fie că alegi să deschizi un blog pentru România, fie că alegi pentru orice altă țară este important să fii consistent și să alegi ceea ce îți place.

Brand sau Cuvinte Cheie?

Până acum am vorbit doar despre partea de după punct, dar acum hai să ne uităm înainte de punct. Locul unde se va regăsi brandul pe care îl veți promova. Aici se blochează foarte multă lume pentru că nu este chiar așa de ușor să alegi un nume de brand și parcă este la îndemână o denumire precum UnelteDeGradinarit.ro care este doar o combinație de cuvinte cheie.

Este o dezbatere continuă pe acest subiect. Unii spun că e mai bine să alegi un brand pentru ca oamenii să îl țină minte și să îl caute online. Alții spun că e mai bine să folosești cuvinte cheie pentru a fi relevant în motoarele de căutare. Dar în contextul actualizărilor de la Google din ultimii 5 ani, este mult mai important pentru SEO(optimizarea motoarelor de căutare) să ai conținutul original și util vizitatorilor decât să ai la denumirea domeniului un grup de cuvinte cheie.

Recomandarea noastră este să alegeți un brand pe care să îl puteți folosi atunci când vă prezentați cu proiectul în fața altora și de asemenea să puteți găsi idei de publicitate foarte simple pe baza domeniului pe care îl aveți. De exemplu, noi am reușit să începem o serie săptămânală în care ne mutăm „biroul pe plajă” și promovăm destinații turistice unde dorim să ne petrecem vacanțele. Ați înțeles ideea, nu?

Metode de a alege un nume de domeniu

Este posibil să fie zeci de metode de a-ți alege un nume de brand, poate că deja ai unul în minte. Dar mai jos îți voi recomanda câteva metode pe care le-au folosit și alții în trecut și de pe urma cărora ne putem inspira și noi.

  1. Grup de cuvinte. Aici poți fie să alegi ceva gen biroupelaja.ro fie să alegi un termen în engleză precum „garden” și să folosești unelte precum WordMerge, Impossibility sau Shopify Business Generator pentru a genera un joc de cuvinte interesant. Dacă îți place cum sună în engleză îl poți folosi pe acela iar dacă nu, e suficient să îl traduci și să îl adaptezi în limba română.
  2. Scurtează cuvinte. Poți crea un brand folosind prima silabă din fiecare cuvânt din nișa ta. Un exemplu bun aici poate fi REMax(Real Estate Maxumum) sau chiar eMAG(magazin electronic). Din nou, fii creativ!
  3. Denumiri exotice. Alege un cuvânt reprezentativ nișei tale și caută-i traducerea într-o limbă exotică folosind Google Translate. Mai apoi vezi care îți place cel mai mult. Un exemplu foarte bun este mujo.ro care este un blog de fashion iar denumirea reprezintă femeia.

Dacă nu găsești nimic care să îți placă, mai caută idei pe Google. Dar cred că după ce treci prin toate aceste metode vei găsi cel puțin 5 idei de domenii pe care le poți folosi.

De unde cumpăr domenii?

Dacă te-ai hotărât ce domeniu vrei să îți cumperi, atunci ar fi bine să știi și de unde să le înregistrezi. Noi avem câteva recomandări atât pentru domenii românești cât și pentru cele de afară. Sper să îți fie de ajutor și să găsești cele mai bune oferte. La toate aceste site-uri poți comanda și găzduirea, dar acest subiect îl vom aborda săptămâna viitoare mai în detaliu

  1. GoDaddy. Este probabil cel mai cunoscut site pentru domenii din lume iar asta pentru că oferă deseori cupoane pentru domeniile .com de numai 0.99 euro la înregistrare. Dar tot aici puteți cumpăra și alte domenii precum .net .biz sau cele pe care le-am menționat mai sus. Mai multe detalii aici!
  2. Chroot. Dacă doriți să înregistrați un domeniu .ro o puteți face aici cu plată de 38 euro fără a mai fi nevoie de reînoire. Mai multe detalii aici!
  3. NameBox. Acest site este ideal pentru cei care vor să testeze un proiect înainte să cumpere domeniul „pe viață” așa că prețul pentru un domeniu .ro este de 9.99€ pe an. Mai multe detalii aici!

De reținut, pe scurt!

Acestea sunt cele mai importante aspecte de care va trebui să țineți cont în alegerea unui domeniu web. Iar pentru ca informația să fie practicabilă și să vă faceți o idee de ansamblu despre această parte, vă las mai jos pe scurt ideile principale din articol:

  1. Gândește-te întâi la partea de după punct, la extensia domeniului. Vrei să fie un site generic(.com .net etc) sau vrei ceva mai specific(.ro .de .co.uk)?
  2. Alege publicul căruia vrei să te adresezi. Fie că e din România, fie că e din străinătate cel mai important aspect este să îți duci mesajul la ei, pentru că piață există oriunde, mai puțin în Coreea de Nord.
  3. Crează-ți un brand cu uneltele și metodele menționate mai sus.
  4. Înregistrează-ți domeniul de la site-urile pe care ți le-am recomandat

Atât pentru săptămâna aceasta pentru că vrem ca informația să fie utilă și să aveți timp să o asimilați. Data viitoare vom discuta despre găzduire web. Sper ca informațiile din aceste articole să îți fie de ajutor și după ce vă cumpărați un domeniu, lăsați de veste în comentarii ca să știm și noi că v-ați apucat de treabă.

Pasul 1: Alegerea nișei | Pasul actual: Alegerea unui domeniu web | Pasul 3: Alegerea găzduirii web

Comentează şi tu

comentarii