Pe măsură ce reușești să ai succes în cariera ta de freelancer , vine momentul când îți dorești să îi surprinzi pe cei dragi cu niște cadouri frumoase și utile. Nimic nu este mai frumos decât un cadou oferit cu toată dragostea, mai ales în contextul Crăciunului care este o sărbătoare plină de iubire și lumină. În funcție de veniturile tale poți alege dintr-o gamă largă de produse, dar eu vreau să îți împărtășesc preferințele mele.
- Set pentru îngrijirea bărbii
Soțul meu are barbă, acesta fiind motivul pentru care Moșul a decis că cel mai bun cadou este un set de îngrijire a bărbii. Consider că este un cadou foarte util, ușor de folosit și care îi va economisi din timp. Mai ales în preajma sărbătorilor, cozile la saloane de înfrumusețare sunt infinite,deci este de preferat ca tot ce ai nevoie să se găsească în confortul propriei locuințe. Deoarece mașină de tuns deja are, am ales produse de styling pentru a asigura o hidratare optimă pe timpul iernii, păstrând, de asemenea, luciul natural al ei. Pieptenele de lemn este mult mai practic decât cel de plastic deoarece nu smulge, ci descâlcește ușor firele de păr. Tu ce cumperi partenerului sau tatălui tău ?
2. Geantă de laptop și butoni
Pentru unchiul meu care este inginer, am ales o geantă de laptop. Am considerat că acest cadou este potrivit pentru el, deoarece mereu are nevoie de laptop și nu are o geantă potrivită cu o ținută elegantă. Am fost încântată și de butonii din acest set; știu că participă la multe evenimente unde se cere o ținută elegantă, iar butonii ar completa-o perfect. Cum ți se pare ideea ?
3. Ciorăpel cu dulciuri
Cine nu iubește dulciurile? Această este o întrebare a cărui răspuns îl știm cu toții, nu există copil, adult sau bătrân căruia ciocolata să nu îi fie o dulce ispită. Pentru a fi în spiritul sărbătorilor,m-am gândit că cel mai frumos aranjament ar fi într-un ciorăpel pe care să îl așez la șemineu. Pechetul l-am ales și în funcție de dulciurile pe care le conține,noi fiind iubitori de Kinder, Milka, Lion și Kit-Kat. Tu ce bunătăți alegi pentru de Sărbători?
4. Flotă spațială
Pentru nepoțelul meu pasionat de construcții am fost în dilemă cu ce și-ar dori anul acesta. După lungi căutări, am găsit o flotă spațială, care și mie, ca adult, mi s-a părut interesantă deoarece are 7 moduri de asamblare, ceea ce o face mai interesantă decât o mașinuță pe care doar o așezi într-o parcare. Fiind posibile multiple construcții, este nu doar un joc cu roboți, ci și un bun prilej de exersare a memoriei, deci vom ajuta dezvoltarea creativității și a gândirii logice. Sper că te-a inspirat și pe tine ideea mea.
5. Set pentru doamne format din ceas și portofel
Dacă am vorbit până acum doar despre ce cadouri facem bărbaților din familiile noastre, zic că acum este și rândul doamnelor. După istovitoarea curățenie și lungile ore petrecute în bucătărie, mama mea va primi accesoriile perfecte pentru petrecerea de Revelion. Acest set mi-a plăcut mult pentru că este feminin și foarte elegant. Fiecare dintre noi merită un ceas prețios și un portofel potrivit oricărei situații. Eu prefer accesoriile mai puțin opulente, tu pe care le alegi?
6. Ceas
Ultimul cadou este pentru o bună prietenă. Pentru a fi sigură că este ceea ce își dorește, i-am arătat mai multe fotografii cu ce aș vrea să îi cumpăr. Ea și-a ales un ceas foarte elegant pe care îl va asorta ținutei de Revelion. Am fost încântată să văd că ambalajul va fi original, iar certificatul de garanție va fi de asemenea în pachet. Un alt avantaj este și prețul redus, am comparat prețurile mai multor site-uri înainte de a-l comanda.
Îmi doresc ca ideile mele să îți ușureze munca pentru găsirea cadourilor perfecte. Familia, prietenii merită răsfățați cu cele mai frumoase daruri. Sper că acum când freelancingul este aducător de venit, tu vei reuși să achiziționezi ceea ce îți dorești, iar sărbătorile de iarnă să fie doar un prilej de bucurie, relaxare și căldură în sânul familiei.
Background image created by Prostooleh - Freepik.com
Urmăritori / Pingbacks