Pentru un job de asistent virtual nu ai nevoie de foarte multă experiență. Dacă excludem joburile în data entry, cele mai ușoare activități online sunt acelea de asistent virtual. Asta pentru că poți fi foarte flexibil în ceea ce oferi astfel încât să te ocupi doar activitățile la care te pricepi cel mai bine.

În cele mai multe situații, termenul de freelancer se poate înlocui foarte ușor cu cel de asistent virtual. Asta pentru că un asistent virtual face de toate. De la email management, contabilitate și postări pe rețele sociale până la copywriting, graphic design sau chiar marketing online. Așa că dacă ești familiarizat cu multe din aceste abilități, cel mai bine este să îți vinzi serviciile ca asistent virtual.

Înainte de asta ar fi indicat să te asiguri că știi măcar la nivel avansat lucruri de bază precum office, social media și alte lucruri indispensabile pentru această activitate. Pentru asta poți găsi foarte multe cursuri ieftine, sau chiar gratuite, pe Udemy.

După aceea, îți recomand să verifici următoarele platforme și metode pentru a-ți găsi de lucru în acest domeniu.

1. Upwork

Încep cu Upwork pentru că sunt printre cei mai serioși și transparenți, iar mai mult de atât oferă avantaje atât pentru freelanceri cât și pentru clienți. Upwork nu este o platformă foarte nouă, dar și-a câștigat notorietatea pentru că a apărut după fuziunea dintre oDesk și Elance.

După ce îți aranjezi profilul foarte bine poți să aplici pentru orice job care ți se pare interesant. Dacă nu ai găsit nimic în acel moment poți să folosești această metodă pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi proiecte.

Vei avea doar 60 de credite pe lună, ceea ce înseamnă că vei putea aplica doar la 30 de joburi în fiecare lună. Poate fi mult, poate fi puțin dar e bine de știut pentru a nu aplica la proiecte la care nu ai șanse sau care nu explică foarte clar instrucțiunile.

2. Fiverr

După unul sau mai multe proiecte la care ai lucrat pe Upwork, ai deja o idee despre activitățile la care te descurci cel mai bine. Așa că poți să îți deschizi un cont pe Fiverr și să îți creezi un gig pentru care să fii plătit cu 5$. Acel gig poate fi despre orice, poți spune că aduni 100 de adrese de mail de la afaceri locale, pregătești 10 imagini cu citat de postat pe Social Media, scrii un articol de 300-500 cuvinte sau te poți filma cum cânți „la mulți ani” pentru o persoană anume.

Pare a fi o platformă pentru „ciubucuri” online și dintr-o anumită perspectivă, chiar așa și este. E un loc în care îți poți rezolva anumite probleme doar pentru 5$, iar când privești lucrurile din ochii unui client, vei ști și cum să îți vinzi serviciile pe această platformă

3. PeoplePerHour

Dacă ar fi să spun pe scurt părerea mea despre PeoplePerHour este că această platformă este un o combinație dintre Upwork și Fiverr. Pentru că pe această platformă poți să găsești de lucru ca pe Upwork, dar totodată poți să publici ofertele tale pentru a fi contactat ca pe Fiverr.

Este o platformă atât de complexe încât poți să angajezi și tu alți freelanceri din contul tău. În felul acesta vei putea să îți delegi activitățile foarte ușor în momentul în care ajungi la un nivel la care ești foarte solicitat. Preiei proiecte și ce crezi că nu necesită direct munca ta poate fi delegat în aceeași platformă.

4. Freelancer.com

Este cea mai mare platformă pentru freelanceri din întreaga lume. Nu are o reputație prea bună pentru că în trecut foarte mulți freelanceri își luau țeapă de la advertiseri. S-au mai schimbat anumite lucruri și e mult mai ușor să accepți joburi doar de la conturi autorizate.

Mai mult de atât, pe freelancer.com fluxul de activitate este atât de mare încât majoritatea oamenilor care au nevoie de ceva rezolvat foarte repede vor merge aici. Pentru că piața este atât de activă încât în primul minut de la postarea unui job, acesta primește zeci propuneri din partea freelancerilor.

5. Forumuri de marketing online

Chiar dacă ți se par învechite forumurile să știi că nu este chiar așa. Într-adevăr, majoritatea forumurilor au devenit inactive pentru că grupurile de facebook au devenit mai la îndemână. Dar pentru marketeri online informația de pe forumuri este mult mai ușor de folosit.

Românii sunt mai descurcăreți și de cele mai multe ori nu își angajează asistenți virtuali. Dar s-ar putea să fii surprins să vezi și câte joburi sunt publicate pe forumurile românești la secția de servicii sau joburi. Eu zic să nu te oprești doar la acestea și să îți faci câte un cont pe mai multe forumuri, să postezi informații utile, să comentezi acolo când ai ce spune iar mai apoi cei de acolo vor căpăta încredere în tine dacă vei vrea să îți vinzi serviciile.

Eu îți recomand forumurile Seopedia, Affiliatefix, Affilorama, WarriorForum sau dacă vrei să mergi și în zona întunecată a internetului poți încerca și BlackHatWorld.

Comentează şi tu

comentarii